Piatra de temelie a fost aşezată în toamna anului 1998, în cadrul slujbei de sfinţire a locului destinat construirii noii biserici, de către Preasfinţitul Episcop Vicar Calinic Botoşeneanul, preot paroh fiind Vitel Romeo.
Lucrările de zidire au început însă în primăvara anului 2001, după instalarea în anul 2000 în funcţia de preot paroh a Pr. Mai Cezar Ionel, turnându-se fundaţia bisericii şi procurându-se o parte din materialele necesare. Între credincioşii care au contribuit la înălţarea sfântului lăcaş s-au evidenţiat: epitropul Ungureanu Ghe., Mai Marin, Cantemir Vasile şi Maria, Vîntu Vasile, Segneanu Mihai, Calniciuc Ioan şi Maria, Serafim Ion, Jescu Ghe. şi Maria,Vîntu Viorica, Cantemir Dorel şi Dumitriţa şi Jescu Aurel, însă toţi sătenii şi-au “lăsat amprenta” dragostei şi dărniciei în timpul construirii acestui lăcaş. Alături de ei, cu multă consideraţie, amintim şi pe d-nul primar al comunei Ţibana Rotaru Ghe., pe fostul prefect de Iaşi Rusu Banu Corneliu, foştii primari ai comunei Ţibana Şovea Valerică şi Spiţă Dănuţ, pe Turtureanu Emil şi Paraschiva şi pe d-nii deputaţi Movilă Petru şi Adăscăliţei C-tin, care au avut contribuţii importante în începerea şi finalizarea bisericii. În anul 2002 s-au ridicat zidurile bisericii, meşter fiind Segneanu Ion din Alexeni; în anul 2003 s-a pus acoperişul bisericii, iar în 2004 s-a montat tâmplăria. În anul 2005 biserica a fost tencuită la exterior şi a fost branşată la reţeaua de energie electrică, apoi tencuită în interior în anul 2006 de către meşterul Şovea Valeriu. Anul 2007, a fost anul în care a fost pusă pardoseala şi a fost înălţată clopotniţa. În anul 2008 a fost cumpărat un clopot nou, şi a fost ridicată Sf. Masă. Odată cu anul 2009, lucrările s-au apropiat de final, realizându-se finisajele interioare şi exterioare, montarea catapetesmei şi achiziţia policandrelor şi a iconostaselor. În anul 2010 biserica a fost împodobită cu deosebite obiecte bisericeşti şi icoane, necesare unei bune slujiri; în anul 2011 biserica a fost pictată parţial de pictorul Niţescu Florin, din Bucureşti, pregătindu-se pentru slujba de sfinţire care a fost oficiată de Î.P.S. Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în ziua de 22 mai 2011, împreună cu un impresionant sobor de preoţi, paroh fiind părintele Mai Cezar Ionel.